Legile Succesului - Legea Recunostintei

Motto: "Raiul e comuniunea cu toti, iar Iadul e neputinta de a mai iubi..."

“Am pentru tine o întrebare simplă, dar nu simplistă, tocmai pentru că nu există un singur răspuns, ci tot atâtea câte perechi de ochi ajung să citească înterbarea. De fapt, nu este doar o întrebare pentru minte, ci și una pentru inimă. Ea sună cam așa:

Ce faci atunci când, oricât ai cântări deciziile sau alegerile pe care le ai de făcut,… viața pare nedreaptă cu tine ?

Îți ofer un posibil răspuns prin intermediul uneia dintre cele mai emoționante povești adevărate din câte cunoaște istoria…

Parabola ”Mâini în rugăciune”

În secolul al XV-lea , într-un micuț orășel german locuia o familie cu 18 copii. 18! Pentru a-şi întreține familia tatăl , bijutier de profesie era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecini….

În ciuda condiției lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienți de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.

După lungi discuții noaptea în patul lor aglomerat cei doi au făcut un pact. Vor da cu banul, iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susține pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susține la rândul său pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.

Apoi, într-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul, iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Fratele său, Albert, a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susținut fratele cu bani.

Lucrările fratelui său au făcut imediat senzație. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori, iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante. Când s-a întors în satul său familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă.

După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzica şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ține un toast pentru cel mai iubit dintre frații săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-i îndeplinească visul.

Cuvintele de încheiere au fost: „Şi acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poți duce la Nürenberg să-ți urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine.”

Toți s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe fața palidă, iar capul plecat şi-l mişca dintr-o parte în alta, în timp ce repeta încontinuu "Nu, nu, nu..."
În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi…

Apoi, ținându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând: "Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puțin o dată, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atât de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să țin paharul pentru a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu…"

Mai mult de 450 ani au trecut. Până acum sute din capodopereale lui Albrecht Dürer portrete, schițe, desene în cărbune, gravuri etc. sunt expuse în orice muzeu mare din lume.

Cel mai ciudat lucru este însă faptul că probabil ție îți este familiară doar una singură, a cărei reproducere o poți avea acasă sau la birou…

Într-o zi, într-un gest de recunoștință pentru tot sacrificiul făcut, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui său mâinile muncite cu palmele şi degetele subțiri îndreptate spre cer.

Şi-a denumit opera simplu „Mâini”, dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodopera sa şi a redenumit tributul iubirii „Mâini în rugăciune”.

***

În concluzie:
Momentul în care Albert și Albrecht au aruncat moneda în aer a fost o alegere grea…
Pe de o parte, cei doi frați au decis împreună că nu vor continua să trăiască în sărăcie. Pe de altă parte, amândoi au ales să se țină de cuvânt atunci când moneda norocului l-a favorizat pe unul în defavoarea celuilalt.
…. realitatea crudă pentru Albert a fost o deschidere de drum spectaculoasă pentru Albrecht…..

      S-ar putea concluziona că:
Albert a pierdut, iar Albrecht a câștigat…
Dar în schema mai largă a lucrurilor, omenirea a câștigat... o capodoperă.

Mâini în rugăciune va rămâne pentru totdeauna o operă de echipă, pe care nici Albert și nici Albrecht nu ar fi putut-o zămisli individual. Este o creație provenită din sacrificiul lui Albert și din genialitatea șlefuită a lui Albrecht…

La fel poate fi și viața fiecăruia dintre noi, în anumite momente….

Uneori când ne aflăm la răscruce, luăm decizii sau facem alegeri pe care nu le înțelegem, pe care le regretăm sau ale căror rezultate ni se pare că ne aparțin în exclusivitate…
Cu toate astea, adevăratele rezultate pot fi înțelese numai după ce au trecut proba timpului și au adus valoare semnificativă semenilor noștri.

Așa că…. dacă soarta ne favorizează, să nu uităm că opera pe care o producem nu ar fi fost posibilă fără apropierea de oameni valoroși, care poate nu au gustat la final din cupa succesului nostru, tocmai pentru că erau ocupați să toarne vinul în ea…
 Iar dacă soarta ne pare potrivnică, să nu uităm că din această durere se poate naște o operă inspirațională veritabilă și necesară pentru generații întregi…
 Atunci vom dobândi înțelepciunea să pricepem alegerile și deciziile pe care le-am făcut cândva din perspectiva credinței că nu am trăit degeaba...  Inspiratie!" (Articol scris de Andy Szekely, 25.11.2011; sursa http://www.andyszekely.ro/maini-in-rugaciune/)

O viata de succes este presarata cu multe Lectii de viata invatate de la altii (daca suntem intelepti) sau din propria experienta de viata (daca suntem destepti). Dar dintre toate se distinge insa Lectia Recunostintei care este, poate, prima lectie de viata pe care Omul cu adevarat de succes o invata...

ADEVARATA PRIETENIE - Esentze de intelepciune...

Motto: "Să iubeşti fără condiţii, să vorbeşti fără intenţii ascunse, să dăruieşti fără motive, să ţii la cineva fără explicaţii... e inima adevăratei prietenii." 

•  Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine.

• Nu merită să plângi pentru nimeni, iar cei care merită... nu te vor face să plângi.

• Doar pentru că cineva nu te iubeşte aşa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubeşte cu toată fiinţa sa.

• Un prieten adevărat te prinde de mână şi îţi atinge inima.

• Cea mai stranie formă de însingurare este de a sta lângă cineva ştiind că nu-l vei putea avea niciodată.

• Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.

• Poate că pentru lume eşti doar o singură persoană, dar pentru o anumită persoană eşti întreaga lume.

• Nu îţi petrece timpul cu cineva care nu e dispus să şi-l petreacă cu tine.

• Poate că Dumnezeu va dori să cunoşti multe persoane nepotrivite înainte de a cunoaşte persoana potrivită, pentru ca atunci când o vei cunoaşte în sfârşit, să ştii să fii recunoscător.

• Nu plânge pentru că s-a terminat, zâmbeşte pentru că s-a petrecut.

• Vor exista mereu oameni care te vor răni sau îţi vor face rău, aşa că trebuie să-ţi păstrezi încrederea şi doar să ai mai multă grijă în cine ai încredere şi a doua oară.

• Caută să devii un om mai bun şi asigură-te că ştii cine eşti, înainte de a cunoaşte pe cineva şi a aştepta ca acea persoană să ştie cine eşti.

• Nu te agita atât, lucrurile cele mai bune se petrec atunci când... le aştepţi mai puţin. (Reflectii - de Gabriel Garcia Marquez)

Avem timp... sa invatam?!

Motto: "Daca vrei sa inveti sa stii... vei stii!" (O.B.)

Avem timp

(varianta completa de Octavian Paler)

"Avem timp pentru toate... 

sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,

sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,

sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine.

Avem timp sa citim si sa scriem,

sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,

avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,

avem timp sa ne facem iluzii

si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli,

sa invinovatim destinul si amanuntele,

avem timp sa privim norii, reclamele 

sau un accident oarecare, 

avem timp sa ne-alungam intrebarile, 

sa amanam raspunsurile,

avem timp sa sfaramam un vis 

si sa-l reinventam, avem timp

sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,

avem timp sa primim lectii

si sa le uitam dupa-aceea,

avem timp sa primim daruri

si sa nu le-ntelegem. 

Avem timp pentru toate…

Nu e timp doar pentru putina tandrete.

Cand sa facem si asta... murim. 

Am invatat unele lucruri in viata pe care

vi le impartasesc si voua:

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. 

Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. 

Restul ... depinde de ceilalti. 

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie,

Altora s-ar putea sa nu le pese. 

Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere 

si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi. 

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata, ci... PE CINE ai. 

Am invatat ca te descurci, si ti-e de folos farmecul, cca 15 minute.

Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii cate ceva... 

Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca,

Ci cu ceea ce poti tu sa faci. 

Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor, 

Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva problemele.

Am invatat ca, oricum ai taia, 

Orice lucru are doua fete. 

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde.

 S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi...

Am invatat ca poti continua inca mult timp

Dupa ce ai spus ca nu mai poti. 

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie,

Indiferent de consecinte. 

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc, 

Dar nu stiu s-o arate. 

Am invatat ca atunci cand sunt suparat 

Am dreptul sa fiu suparat,

dar nu am dreptul sa fiu si rau.

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta,

 Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata. 

Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu,

 Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul. 

Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten,

 Oricum te va rani din cand in cand.

 Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta... 

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altii. 

Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti. 

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,

Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele 

ti-ar putea influenta personalitatea,

dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii. 

Am invatat ca, daca doi oameni se cearta,

nu inseamna ca nu se iubesc. 

Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.

Am invatat ca uneori

trebuie sa pui Persoana pe primul loc si nu faptele sale. 

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru

Si pot vedea ceva total diferit. 

Am invatat ca, indiferent de consecinte, 

Cei care sunt cinstiti cu ei insisi

ajung mai departe in viata. 

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata

in cateva ore de catre oameni care nici nu te cunosc.

Am invatat ca si atunci cand crezi

ca nu mai ai nimic de dat, 

Cand te striga un prieten

vei gasi puterea de a-l ajuta. 

Am invatat ca scrisul, ca si vorbitul, 

Poate linisti durerile sufletesti. 

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult, 

Iti sunt luati prea repede ...

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama

Unde sa tragi linie intre a fi amabil,

 a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. 

Am invatat sa iubesc, 

Ca sa pot sa fiu iubit..."

Opinii pretioase

*Timiditatea - un defect al oamenilor mari; tupeul - defectul oamenilor mici.
                (Maurice Coyaud)     

*Toata lumea se plange ca nu are memorie, dar nimeni nu se vaita ca nu are logica.

                (La Rochefoucault)               

*Experienta este cel mai dur profesor, pentru ca intai iti da testul si apoi iti spune care era lectia.

                (VernonLaw)   

*Toti traim sub acelasi cer, dar nu toti avem acelasi orizont.

                (Konrad Adenauer)       

*Daca gasesti un drum fara obstacole, probabil ca drumul acela nu duce nicaieri.

                (J. F. Kennedy)     

*Multi indivizi din societatea moderna sunt ca barcagii: trag la vasle dar stau cu spatele la viitor.

                (Henry Coanda) 

*Daca vrei sa faci pe cineva bogat, nu-i spori puterea ci ia-i din dorinte.

                (Epicur)     

*Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene.

                (David Dunham)

*Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei.

                (Sigmund Freud) 

*Rasul e ca stergatorul de parbriz: nu opreste ploaia, dar iti permite sa iti vezi de drum.

                (Jeanne Wasbro)   

*Cand vezi ca ai aceeasi parere cu majoritatea e bine sa mai reflectezi o data.

                (Mark Twain)       

*Daca ai impresia ca educatia e scumpa, atunci incearca sa vezi cum e ignoranta.

                (Andy McIntyre)   

*Daca ar trebui sa ne gandim la tot norocul pe care l-am avut fara sa-l meritam, n-am indrazni sa ne  plangem de ghinion.

Urari de Sarbatori

           Clubul Succesului 

           va ureaza tuturor:

  "SARBATORI FERICITE!  

Armonie, Echilibru, Prosperitate 

                      si

         Bucurie De Viata!" 

Despre IUBIRE

Motto: "Real Love are not for Love somebody, It for Everybody &  Nobody" 

         "Raiul e comuniunea cu toti, iar Iadul e neputinta de a mai iubi..."

(Apasa aici pentru fundalul muzical: http://www.youtube.com/watch?v=x1TXMpiqcDI&feature=related)

(interviu cu Parintele Pantelimon)

"- Cel mai adesea oamenii nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

- De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?

- Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.

- Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?

- Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri.

Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.

- Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?

- Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.

- Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea...

- Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat. Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.

- Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?

- Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. 

Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. 

Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. 

Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta... 

Nu exista scuza sa nu daruiesti!

Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.

- Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel...

- Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata. "Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire"

- Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

- Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voiaDomnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.

- Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

- Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.

- Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?

- Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or, intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata! 
- Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?

- In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu."